duminică, 21 aprilie 2013

Couscous de peşte


Nu cred ca exista o combinatie mai dumnezeiasca decat bamele si carnea frageda, moale si pufoasa a somoteiului. De cand am descoperit-o, nu am mai preferat pentru bame retetele cu carne de pui sau porc, ci numai pe cele de "bame grecesti" sau pe aceasta, cu accente marocane. Doua ingrediente ce se combina de minune, mai ales prin textura, apoi prin gust, savoare si senzatia de catifelare (a bamelor) si de matase (a carnii de somotei). O sa-mi dati dreptate!
Ingrediente: un somotei de 700 g – 1kg, 2 morcovi frumoşi, 3 cepe potrivite, un ardei gras, o tijă de ţelină sau un sfert de rădăcină de ţelină potrivit de mare, 150 g bame în bulion (de la congelator sau borcan, cu tot cu sos), 1 lingură de bulion de ardei Kapia, sare, piper, praf de peşte, o lingură de făină, 2 căţei mari de usturoi, 50 ml untdelemn, 50 ml vin alb demidulce, un vârf de linguriţă de şofran de India (curcuma), o linguriţă de chimen, 1/2 linguriţă de enibahar, 1 linguriţă boabe de muştar, 1/2 lingurita praf de ghimber, 1 linguriţă de unt.


Metodă: Se curăţă somoteiul, se spală, se tranşează, se sărează şi se pune la scurs într-o strecurătoare la rece.

Couscous


Azi am la masa invitati de peste mari si tari, adica din nordul Africii. M-am gandit sa le ofer, printre altele, un couscous de peste, fiindca sunt musulmani si nu am gasit carne halal in urbe. Cum nici gris de couscous nu am gasit in supermarketurile din oras si am umblat cam in toate dupa aceasta minune a Africii, (nici macar in Carrefour, supermarket cu pretentii "frantuzesti" si "aromes des iles"!), m-am apucat sa-l fac din gris romanesc. Am preferat Titan, fiindca nu e glutinos, nu face cocoloase. Grisul romanesc este foarte fin, motiv pentru care nu i se mai adauga faina (sunt unele retete care  adauga o lingura de faina in grisul de couscous). Se lucreaza relativ usor, dar e migalos si cere putina rabdare, nervi de consumat si niscaiva ustensile. Tocana de couscous a fost relativ usor de facut, o voi posta separat. Daca nu va lamuriti din explicatiile de mai jos cum se freaca un gris de couscous, mergeti aici.
Couscous din gris Titan. Nu are cocoloase, ci este aglutinat de gheata, intrucat l-am avut la congelator. Acesta necesita doar incalzire la aburi, peste tocana de couscous!)

Ingrediente: un pachet de griş, 5 g sare, 200 ml apă călduţă, 15 ml ulei, o sită specială, un vas de fiert la aburi, o tavă în care se lucrează couscous-ul.
Metodă: Se pune grişul în tavă, se presară uleiul şi se freacă între palme, până ce acesta se uniformizează în toată cantitatea de griş. Se dizolvă sarea în apa călduţă. Se presară câteva picături de apă peste griş şi iar se freacă între palme, având grijă să nu se formeze cocoloşi, ci grişul să absoarbă individual (fir cu fir) apa, fără a deveni o cocă sau un aluat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...