luni, 14 aprilie 2014

Florii cu iz de Festival al Scrumbiei



Delicii de Casă

Florii şi un Festival al Scrumbiei mai anemic decât în alţi ani, ba chiar şi o ameninţare, mai zvonită prin presa locală, mai evidentă, deja, din manifestările prezente, că la anul care vine…



O expoziţie culinară pe care o degustai numai cu privirile, asupra căreia organizatorii au pus caraulă să nu cumva să o vernisezi şi cu papilele gustative, (că pesemne, alţii nu mai aveau ce vernisa după!...) o mare de oameni dornică, la fel ca în alţi ani, să guste minunile prezentate pe câteva nivele, sub egida Primăriei Municipiului Galaţi, a UE şi a unui nisetru umplut, ce trona fără pic de ruşine, cu un rânjet specific speciei şi clasei sale de „hrăpitoare”. În atare condiţii, pe viitor, oameni buni, filmaţi-o şi puneţi-o pe plasme 3D, ca virtualul să fie complet!


Desigur, atracţia, spre care au fost pohtite şi „gurile flămânde” ale poporului sau „maselor populoase”, doritoare de o îmbucătură „pă gratiz”, că „doar tot din banii noştri e totul făcut, maică”, au constituit-o concursurile de bucătărit – amatori (viitori bucătari) şi profesionişti.

duminică, 13 aprilie 2014

Chocolate cheese cake (tartă cu brânză şi ciocolată)


Ingrediente:
Blat: 200 g făină, 20 g cacao pudră, 50 g zahăr, 150 g unt, 20 ml ulei de măsline extravirgin.
Cremă: 250 g brânză de vacă proaspătă, 200 g ciocolată 75% cacao, 100 g smântână fermentată, un pachet pudding de ciocolată, o linguriţă praf de copt, 150 g zahăr tos, 3 ouă.
Glazura: 100 g ciocolată de menaj neagră, 100 ml frişcă lichidă.

Supă de cap de peşte cu tofu


Tot sunt azi Floriile si am iesit la "culinareala" pe malul Dunarii, la un anemic Festival al Scrumbiei. Cum, ce am vazut la concursurile de gatit organizate cu acesta ocazie, atat la amatori (bucatari in devenire) cat si la profesionisti, m-a lasat cu un jind dupa supele delicioase de peste ale Orientului Indepartat, va propun astazi o supa de peste cu tofu. Nu orice fel de supa, ci una de cap de peste, aceasta parte a "animalului" fiind cea mai apreciata si servita oaspetilor de vaza sau membrilor respectati ai familiei.

Ingrediente: două capete potrivite de peşte (păstrăv somonat şi somn), un pachet de tofu cu chimen, un sfert de varză proaspătă, o ceapă, un morcov, o legătură de ceapă verde, un praz, o căpăţână de salată, o căpăţână de usturoi, o bucată de ghimber, o lingură de amidon, două linguri de ulei cu ardei iute, o lingură de alcool de orez.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...